Blog de fata - Cuvinte
[Puterea sufletului ]

Cu cât înaintez în viaţă, cu atât sunt mai conştientă şi mai hotărâtă, mai dornică şi mai pregătită, mai tolerantă cu mine şi mai intolerantă cu tot ce nu-mi dă linişte.

Nu mai am voinţă să ascult văicărelile neîntemeiate, să-mi pierd timpul în preajma persoanelor negative, persoanelor pline de sine şi de prostie. Multă prostie.

Mă enervează invidioşii, cei care încearcă să-i sape pe ceilalţi în speranţa că le-o fi lor mai bine, mă irită cei care ajung sus fără merit şi fără... Detalii... »

Vizualizări: 14 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 16.07.2016 | Comentarii (0)

Trăind, cunoşti mulţi oameni. O bună parte dintre aceştia vor fi femei. Unele atrăgătoare, altele mai puţin atrăgătoare, unele dornice de aventuri, altele serioase. Ideea e să îţi vezi de calea ta, indiferent cât de mascul te simţi atunci când primeşti atenţie de la reprezentantele sexului frumos. Faptul că o respecţi iubita ta suficient de mult cât să nu o trădezi în acest fel nu denotă numai dragoste, ci şi masculinitatea aceea după care probabil că tânjeşti. Ar trebui să ştii că aceasta din urmă nu stă în numărul de femei care ţi-au trecut prin pat, ci în faptul că ai reuşit să păstrezi una singură lângă tine, că ai reuşit să o protejezi de orice pericol şi să o iubeşti din tot sufletul până la capăt.

... Detalii... »

Vizualizări: 157 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 08.01.2016 | Comentarii (0)

           Mă aștept de la el la multe: mă aștept să fie romantic atunci când i-o cer, mă aștept să mă ridice atunci când cad, mă aștept să facă pentru mine ceea ce singură nu pot. Mă aștept să fie tandru, jucăuș și glumeț fix în momentele în care am eu chef de el, chit că poate a avut o zi plină și vrea și el puțină liniște. Și bineînțeles, mă aștept să nu care cumva să mă streseze când vreau să mă relaxez. Și mă aștept și la… și lista poate continua la nesfârșit. Bun, într-o relație, toate cele de mai sus sunt perfect normale. Partenerul tău s-a angajat să fie lângă tine și la bine și la rău. Totul este minunat!… dacă vorbim de reciprocitate. Totuși, oricât de tare mi-aș dori să pot nega asta, există momente în care orgoliul (sau circumstanțele) ne pun piedici și nu ne lasă să fim tocmai iubitele perfecte și să îl răsplătim, la rândul nostru, pe cel care ne iubește atât de mult și care merită tot ce e mai bun din partea noastră.

... Detalii... »
Vizualizări: 142 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 08.01.2016 | Comentarii (0)

             Tu eşti conştient de acest lucru. Ea ar face orice să te vadă fericit, ţi-ar da şi luna de pe cer dacă ar şti că asta te face să zâmbeşti fie şi pentru doar o secundă. Ar face orice sacrificiu de dragul tău. Întrebarea mea este cât de multe eşti tu dispus să o laşi să facă? Până unde mergi cu cerinţele? Cât de importante sunt pentru tine sacrificiile ei şi cât de importante sunt pentru tine lucrurile materiale pe care ţi le dăruieşte?

Ai mare grijă să nu cazi în capcana fetei răsfăţate, ai mare grijă să nu ajungi să stai cu el pentru lucurile pe care ţi le oferă. Dacă relaţia ta se bazează pe pricip... Detalii... »

Vizualizări: 113 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 08.01.2016 | Comentarii (0)

             Nu ştiu când a trecut atâta vreme... atâţia ani, atâtea bucurii şi supărări... Habar nu am dacă există ceva care să mă poată lămuri asupra acestui aspect, al timpului. Dar, dacă stau şi analizez mai bine, nu-mi doresc să aflu mai mult decât am aflat, să trăiesc mai mult decât câte am trăit până în prezent, să fiu cu totul altcineva faţă de ceea ce sunt. Mi-a venit în minte să scriu acest post deoarece pentru unele personaje din viaţa mea a apărut impresia că m-am schimbat, că m-am distanţat de anumite circumstanţe, însă poate că nu e doar o impresie ci aşa şi este.

            Nu am de gând să fiu în plus şi din acest motiv am decis să mă retrag din anumite activităţi. Nu că m-aş fi simţit ex... Detalii... »

Vizualizări: 78 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 31.12.2015 | Comentarii (0)

Privesc spre viitor cu mai multă încredere ca niciodată. Acum am experiență în echilibristică, nu o să mă mai pierd pe drum ca altă dată, nu o să cad din nou ca mototoala, ci o să îmi găsesc un echilibru izvorât dintr-o energie interioară de neclintit. Nu voi mai face echilibristică într-un pahar cu vise, ci într-un ocean cu vise realizabile. Și le voi lua pe rând, vis cu vis, speranță cu speranță, șansă cu șansă, provocare cu provocare, posibilitate cu posibilitate, fără să mă mai pierd în larg printre vapoare, ci până voi reuși să-mi domin destinul! Echilibristică într-un pahar cu vise, sună frumos, nu? Poetic, desăvârșit! Și asta pentru că se merită să îți găsești echilibrul într-un pahar, dar plin de vise frumoase pentru care merită să lupți, și tu și eu, căci ce-ar fi omul fără vise și idealuri? Deșert infinit, ochi de apă secat de viață… am trăi degeaba și știi și tu și ... Detalii... »

Vizualizări: 49 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 31.12.2015 | Comentarii (0)

             Nu-mi plac sfârşiturile de nici un fel... de altfel nici nu cred în ideea de sfârşit.. cred doar în transformare. Anul 2015 se va transforma în 2016... eu mă voi transforma, sper, în mai bună... mai inteleptă... mai tolerantă... mai puternică. Nu-mi plac bilanţurile de sfârşit de an, nici planurile măreţe pentru anul ce-o să vină. Degeaba ne umflăm în pene cu realizările... degeaba ne simţim frustraţi pentru ce nu am reuşit... important e dacă am învăţat ceva din experienţele ce ni le-a oferit viaţa... ... Detalii... »

Vizualizări: 54 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 31.12.2015 | Comentarii (0)

                    Mă întreb de ce unele femei aleg să se vândă ieftin, de parcă sunt produsele ce le cumperi azi la reducere pentru că mâine expiră. Se vând pentru o stilcă de Moet într-un club de fiţe, pentru o plimbare într-o maşina la care doar visează, pentru o geantă Louis Vuiton şi o pereche de cercei cu diamante Swarowski, pentru o cină la cel mai scump restaurant din centrul Bucureştiului.

... Detalii... »

Vizualizări: 115 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 30.12.2015 | Comentarii (0)

             Mama întotdeauna mi-a spus că sunt frumoasă în felul meu deși la început nu o credeam pentru că știam cât mă iubește și cu câtă bunătate îmi înțelege defectele. Fiecare femeie ascunde nenumărate complexe (de multe ori fără rost) și se subestimează. Avem prostul obicei de a ne compara cu celelalte și ne stricăm bunadispoziție gândindu-ne la fosta lui sau la cum ar arăta femeia perfectă pentru el.

 

                                                                               ... Detalii... »

Vizualizări: 56 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 30.12.2015 | Comentarii (0)

                Fii pentru bărbatul pe care îl iubești o stâncă atunci când îi va fi greu, o floare care îi va parfuma viața, un foc care îi va aprinde dorința, un vis pentru care trebuie să lupte zilnic. Bărbații iubesc, câteodată iubesc mai mult decât femeile. Problema este că la un moment dat ei renunță la micile surprize, la ieșirile prin parc, la îmbrățișări sau vorbe dulci pentru că consideră că ne-au cucerit deja. Greșit. Inima unei femei este greu de cucerit, este un loc plin cu teamă și slăbiciuni. Majoritatea bărbaților cuceresc acest loc ascuns și apoi îl lasă neîngrejit. Dragostea este o floare crescută în interiorul inimii, o grădină care trebuie împodobită cu lucruri frumoase, cu amintiri și clipe de iubire.

... Detalii... »

Vizualizări: 51 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 29.12.2015 | Comentarii (0)

Singurătatea m-a învăţat să fiu puternică pentru mine, dar iubirea m-a determinat să fiu puternică pentru doi.

De ce spun asta? Pentru că iubind am fost nevoită să renunţ să mă gândesc în primul rând la mine. Am învăţat să mă bucur din orice pentru că ştiam că fericirea mea e şi fericirea celui de lângă mine. Am învăţat... Detalii... »

Vizualizări: 63 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 28.12.2015 | Comentarii (0)

Pentru o relaţie fericită, nu este suficient să te căsătoreşti cu omul pe care îl iubeşti; mai trebuie să şi iubeşti omul cu care te-ai căsătorit.

... Detalii... »

Vizualizări: 74 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 18.12.2015 | Comentarii (0)

Nu împărtăşesc opinia generală cum că o femeie inteligentă este aceea care ştie cum să profite de calităţile fizice pentru a obţine ceea ce îşi doreşte de la diverşi „domni”. Realizarea materială este una, fericirea şi împlinirea sunt total alte lucruri. Deci poţi avea toate prostioarele pe care le doreşti, dar asta nu înseamnă că ai de fapt ceva. Nu înţeleg cum reuşeşti să locuieşti într-o casă imensă singură şi să fii fericită… sau să îţi împarţi viaţa cu o persoană pe care să nu o suporţi doar de dragul că îţi oferă anumite bunuri. Nu înţeleg nici de ce ţi-ai sacrifica cei mai frumoşi ani din viaţă de dragul unei averi. Unde e inteligenţa în toată afacerea asta? Când au reuşit maşinile, bijuteriile şi hainele de firmă să înlocuiască nevoia de dragoste, când au trecut acestea de la simple lucruri la un „mod de a te împlini”?

O femeie inteligentă ştie să se iubească. Iubindu-se pe ea, preţuindu-se ca fiinţă umană, nu se va trata niciodată ca p... Detalii... »

Vizualizări: 69 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 13.11.2015 | Comentarii (0)

Nu vreau bijuterii, nu vreau mașini scumpe, nu mă interesează câte moșteniri și câte rude bogate ai; mă interesează doar iubirea. Vreau să mă iubești cu adevărat, să-mi dai lumea peste cap, să simt acei fluturi în stomac pe care de mult nu i-am mai simțit, să-mi săruți fruntea înainte de a pleca, să ai răbdare și să nu uiți de mine. Da, nu vreau să uiți de mine, de noi, de dragostea noastră! Monotonia mă îngrozește, îngreunează sufletul, îndepărtează persoane! Nu vreau să devin o certitudine pentru tine, vreau să te surprind în fiecare zi, să călătorim împreună în limita posibilităților, n-am nevoie de un buchet mare de flori ci de o simplă floare oferită într-o simplă zi, fără motiv.

... Detalii... »

Vizualizări: 120 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 17.10.2015 | Comentarii (0)

Am inceput sa cred cu tărie ca acele relații care pornesc cu stângul si care nu se dezvolta pe cel putin trei principii sunt eșuate din start. Pentru mine prioritare au fost, sunt si o sa fie mereu acestea: increderea, respectul si dragostea. Sunt lucruri pe care oricat de multi bani ai avea, nu o sa le poti cumpara. Pe langa ele ar mai fi răbdarea, moralitatea, integritatea si caracterul. Dar pe astea le afli in timp. Nu ai cum sa le vezi de la inceput pentru ca unii le mimează foarte bine. Vârsta pentru mine nu este data de câți are acel om. Ea imi este data mereu de experiențele prin care a trecut acel om. Si mai mult, de modul cum a reusit sa se împace cu trecutul lui. Suntem oameni si greșim. Unii ar spune ca nu e normal sa greșești. Eu cred ca atunci cand greșești este cea mai mare dovada ca ai incercat. Nu la toti le iasă in viata ... Detalii... »

Vizualizări: 85 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 13.10.2015 | Comentarii (0)

Peste tot în jur aud vorbindu-se despre stres, anxietate şi frică, singurătate şi plictiseală, nesiguranţa zilei de mâine, jale şi durere… De fapt, nu-i nevoie să mă uit în jur. Cunosc prea bine toate aceste sentimente, oricât de multe sfaturi aş fi în stare să dau despre cum să le depăşeşti.

Mă-ntreb şi eu de multe ori: ce se-ntâmplă cu lumea în care trăim? De ce nu poţi să te uiţi la ştiri fără să te-apuce literalmente greaţa, şi jalea, şi revolta? De ce, în loc să te culci cu sufletul plin, recunoscător pentru încă o zi, ajungi... Detalii... »

Vizualizări: 83 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 10.10.2015 | Comentarii (0)

Fericirea e starea care te face să vezi viața cu alți ochi. E cheia către succes și secretul împăcării sufletești. E și mai frumos să trăiești fericirea în doi. Starea asta noi o numim dragoste și e cu mult mai puternică când se simte firesc. O femeie poate fi fericită și în libertatea ei, dar numai alături de un bărbat va găsi potrivit să împartă din fericire. La f... Detalii... »

Vizualizări: 80 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 22.09.2015 | Comentarii (0)

             Femeia - aceasta creatura idioata care te poate iubi mai mult decat iti poti imagina tu ca un om stie sa o faca.

Cea care iti cere totul, ba chiar si ce ai in plus, nu pentru ca vrea sa te lase fara nimic, ci pentru ca altfel nu cunoaste cum sa-i fii si cum sa ti se daruiasca.

Cea care iti toca nervii zilnic cu insistentele, pretentiile si asteptarile ei, nu pentru ca si-a descoperit vocatii sadice, ci pentru ca are nevoie ca TU sa iti atingi perfectiunea, desavarsirea, cel m... Detalii... »

Vizualizări: 73 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 22.09.2015 | Comentarii (0)

         La ce iti folosesc banii cand, noaptea, vrei sa tii in brate un suflet care se afla langa tine pentru ceea ce esti, nu pentru ceea ce i-ai cumparat? Cand vrei sa stii ca cea pe care o saruti nu isi imagineaza cum va arata viitoarea ei gentuta, ci cum peste ani aceiasi fluturi ii va simti in stomac? Cand vrei sa iei cina cu ea si sa discutati despre viata si frumos, nu despre vacante luxoase si noua rochie Prada pentru care iti cere cardul? Cand iti doresti pe cineva care stii ca nu iti e aproape doar cat timp ai cu ce sa o sponsorizezi?

... Detalii... »

Vizualizări: 85 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 22.09.2015 | Comentarii (0)

             Am crezut, multi ani, ca secretul fericirii consta intr-un job stabil, succes, bani si siguranta zilei de maine. Si ce mare pacaleala traiam! De fapt, tot ceea ce conteaza, la sfarsitul zilei si al vietii, este sa ai alaturi de tine persoana care sa imparta bunele si relele ce-ti vin.

           Omul pe care te poti baza ca te va tine in brate, cand simti ca te prabusesti. Cel care va lua pe umerii sai greutatea, atunci cand esti la pamant. Acela langa care vrei, zi de zi, sa o iei de la capat si sa reusesti. Orice altceva, nu conteaza!

Vizualizări: 93 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 22.09.2015 | Comentarii (0)

                   Femeia cauta in primul rand in barbat un partener, un om langa care are posibilitatea reala sa se dezvolte, un om de la care are ce invata, si felul sau de a fi conteaza de mii de ori mai mult decat felul in care acesta arata... Degeaba trag de fiare prin salile de forta, daca nu au forta mentala si emotionala sa sustina si sa intretina o relatie, fiindca femeia are nevoie de resursele interioare ale barbatului, nu de exteriorul sau. Unii barbati se cred puternici nu pentru ca au fost capabili sa sustina o singura femeie un timp indelungat, ci pentru ca au un numar considerabil de cuceriri la activ, interesant ar fi sa stim ce spu... Detalii... »

Vizualizări: 89 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 22.09.2015 | Comentarii (0)

1. ,,O minte deschisa la schimbarile din jurul tau


Nu esti aceeasi persoana care erai acum un an, o luna sau acum o saptamana. Mereu te dezvolti. Experientele nu se opresc niciodata. Asa e viata.... Detalii... »

Vizualizări: 109 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 21.09.2015 | Comentarii (0)

 Pe principiul “ce dai aia primești”, în zilele noastre am adaptat puțin în “cum ceri așa și primești”.

... Detalii... »

Vizualizări: 74 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 19.09.2015 | Comentarii (0)

Asta ne dorim toate. Bărbatul de lângă mine trebuie să mă facă să îmi depăşec propriile bariere, să-mi şteargă limitele pe care le-am desenat eu însămi şi să îmi demonstreze că pot fi o femeie mai bună. Nu îmi doresc să împart doar patul cu el, ci şi tot ce îmi scoate în cale viaţa. Nu vreau să mă facă doar să mă întreb, vreau să mă determine să îmi doresc să caut răspunsuri. 

 Sufletul unei o femei e o piatră preţioasă care nu poate străluci fără ajutorul bărbatului potrivit… Fără ajutorul bărbatului care este capabil să vadă dincolo de praful... Detalii... »

Vizualizări: 102 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 31.08.2015 | Comentarii (0)

Să fii femeie nu înseamnă să fii o fiinţă neajutorată. Nu înseamnă să cauţi ocrotire peste tot. Nu înseamnă să fugi de greutăţile vieţii atunci când ţi se ivesc în cale.

                                      Să fii femeie înseamnă, în mare parte, să fii destul de puternică încât să poţi face faţă vieţii pentru toţi cei pe care îi iubeşti, atunci când ei nu mai pot. Să nu fugi de greutăţi. Să nu te temi de durere. Să poţi renunţa aproape definitiv la tine p... Detalii... »

Vizualizări: 72 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 31.08.2015 | Comentarii (0)

 De ce să păstrezi în buzunare biletele de autobuz compostate care nu mai au nicio valoare ? Sunt doar bucăți de hârtie folosite.

De ce să ținem în poșetă rujuri goale sau recipiente de parfum secate, sau alte bazaconii care ajung doar să ne îngreuneze geanta.

Și în inimă… de ce să o să împovărăm cu amintirea persoanelor care au plecat de mult de acolo ? Dacă și-ar fi dori... Detalii... »

Vizualizări: 82 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 31.08.2015 | Comentarii (0)

In primul rand, imi cer scuze ca nu scriu atat de des cum o faceam inainte! Se pare ca uneori job-ul chiar te extenueaza, mai mult decat imi imaginam. E urat sa ma plang de la varsta mea, dar cam asta e realitatea :)). Eu sunt inca optimista, ca totul va fiiii bineeeeee, hey!

Ma uit pe Facebook la postarile aruncate pe acolo.
... Detalii... »

Vizualizări: 91 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 20.08.2015 | Comentarii (0)

Fatăăăăă! Pune mâna și caută-ți bărbat că mai ai puțin până la 30!

30. Cifra asta mă bântuie în fel și chip, 30 e deadline-ul pentru a te mărita și a face un copil. După vârsta asta, lumea se sfârșește. Te transformi în statuie sau ceva de genul. Ce să mai spun: trebuie să mă pun pe căutări serioase! Am mai puțin de 2-3 ani la dispoziție. :)))Panică, panică, panică…

... Detalii... »

Vizualizări: 66 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 20.08.2015 | Comentarii (0)

Toata lumea incearca sa dea definitii, sa gaseasca explicatii. Si le-au gasit. Si sunt multe.
Nu stiu daca exista vreo diferenta intre dragoste si iubire. Poate doar verbele care provin de la ele au sens diferit. Insa sentimentul eu cred ca e acelasi.
... Detalii... »

Vizualizări: 83 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 01.04.2015 | Comentarii (0)

Ideea de a imbatrani de mana cu omul iubit pare absurda pentru multa lume.
Nu si pentru mine. Poate ca sunt o idealista, o visatoare, o romantica incurabila… si ce daca?!
Lucrul asta a existat ... Detalii... »

Vizualizări: 196 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 01.04.2015 | Comentarii (0)

Cu sau fără voia noastră creștem. Devenim adulți. Și începem ușor, ușor, să ne „dezlegăm” de părinții noștri. Să ne îndepărtăm de pe drumul nostru comun. Să ieșim oarecum de sub protecția lor și să o luăm fiecare pe drumul nostru, în funcție de instinctele proprii, de dorințe și de cum simțim că ar trebui să ne ghidăm pașii ca să reușim să ajungem acolo unde ne-am propus. Așa merge viața. E un ciclu foarte bine cunoscut de către fiecare om în parte, la fel cum este ciclul zi-noapte și rotația Pământului. Și, deși e un ciclu infinit, pare că nimeni nu s-a plictisit de el, căci viața continuă să existe.

Deși viața este aceeași, urmând aceiași pași, impactul pe care îl are asupra ... Detalii... »
Vizualizări: 94 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 20.03.2015 | Comentarii (0)

Si regula spune ca daca un barbat nu te cauta, e pentru ca nu vrea sa te caute.

Daca se comporta ca si cum nu il intereseaza nimic e pentru ca nu il intereseaza nimic.

Nu exista barbati speriati, dezamagiti, confuzi.

Vizualizări: 115 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 09.03.2015 | Comentarii (0)

Un kilogram? Un gram? Un litru? In ce pot masura iubirea? Dar cel mai important... cine detine cea mai mare cantitate de iubire? Femeia sau barbatul? Si in fine, cat de mult dureaza dragostea? 
Intrebari cu raspunsuri diferite, cu mii si mii de variante nestiute, nedescoperite inca. Poate mai multa... poate mai putina... insa n-o pot cantari, o pot inmulti, dar nici n-o pot face sa dispara. E atata cat vrem noi sa fie, e atata cat am castigat de-a lungul anilor, e atata cat ne mintim ca nu e. 
Stii cand ai pierdu-o, cand sufletul intreaba de ea, cand nu mai poti inchide ochii de dor, cand esti prea las sa-ncerci s-o aduci inapoi. Atunci realizezi ca nimic nu mai e ce-a fost si nu se stie niciodata daca va reveni pentru ca ai tradat-o luandu-i tot ce avea mai pretios, mai stralucitor, mai etern. Dar femeia detine capacitatea iertarii. O stapaneste si o face puternica fata in fata cu greutatile vietii. Ea stie cata iubire ofera, stie cand sa se opreasca si stie c... Detalii... »

Vizualizări: 107 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 09.03.2015 | Comentarii (0)

Ea stă în aşteptare. El nu intuieşte ce nori negrii se adună şi ce tsunami e pe cale să izbucnească.
În mod eronat femeia pretinde ca el să-şi dea seama. De unde? Ceea ce nu conştientizăm noi, femeile, este că avem resorturi diferite “din fabricaţie”. Bărbaţii sunt motivaţi şi mobilizaţi atunci când se simt necesari. ... Detalii... »

Vizualizări: 149 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 09.03.2015 | Comentarii (0)

Se spune că, atunci când citeşti unele cărţi, nu poţi sau nu ştii cum să vezi şi să treci dincolo de coperţi, dincolo de aparenţe, dincolo de cuvinte. Unele cărţi sunt aşa, iar altele sunt altfel. Sunt cărţi care te fac să pătrunzi cu paşi timizi şi mici, în lumea şi în sufletul celui care le-a scris. Iar cartea Fluturi este o invitaţie în universul unui suflet. Povestea începe oarecum timid, ca să continue cu paşi grăbiţi şi să sfârşească printr-o avalanşă, aparent haotică, a tot ceea ce înseamnă şi poate aduce iubirea în viaţa unui om: fluturii iubirii, fericire fără margini, lacrimi şi amărăciune, dezamăgire şi resemnare. Citind cartea, descoperi magia fluturilor, care într-o singură zi se nasc, iubesc şi mor. Ei asistă la propria lor naştere şi îşi trăiesc viaţa, ca să asiste chiar şi la propria moarte. Au parte de iubiri stinghere care o... Detalii... »

Vizualizări: 143 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 28.02.2015 | Comentarii (0)

Te pot face sa ma alinti ca pe un copil sau sa ma cuprinzi ca pe o zeita, te pot face sa razi sau te pot scoate din minti atunci cand nu imi spui ce vreau sa aud. Pentru ca sunt femeie…imi folosesc senzualitatea pentru ca imi place sa stii ca pot fi admirata si de altii. Imi place sa port tocuri si rochii si mai ales sa sterg rujul meu de pe buzele tale. Dar, nu uita… pentru ca sunt femeie, NU am nevoie de cineva care admira mai multe femei in acelasi timp. Am nevoie de un barbat si acela este admirat pentru succesul lui, in ... Detalii... »

Vizualizări: 178 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 27.02.2015 | Comentarii (0)

Asculta-ti intotdeauna sentimentele, nu e nevoie sa te uiti in jur. Uitandu-te la oamenii din jur nu poti sa-ti dai seama exact ce se intampla cu ei, pentru ca fetele lor nu reflecta realitatea, la fel cum nici fata ta nu reflecta ceea ce simti in realitate. Infatisarea lor exterioara nu e interiorul lor, tot asa cum infatisarea ta exterioara nu e interiorul tau.
In asta consta ipocrizia societatii - sa nu iti arati interiorul, sa nu iti arati ... Detalii... »

Vizualizări: 137 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 24.02.2015 | Comentarii (0)

Vom fi mai fericiţi când vom preţui TIMPUL mai mult decât preţuim banii. Când vom prețui mai mult oamenii decât prețuim lucrurile. Când vom realiza că suntem sclavii lucrurilor şi a imaginii publice, că ne sacrificăm pentru nimicuri care nu ne fac neapărat viața mai frumoasă, că ne îndatorăm şi facem rabat de la calitatea vieţii și amânăm totul de parcă am trăi o mie de vieți.
Vom fi mai fericiţi când vom realiza că valoarea unei maşini şi a unei călătorii... Detalii... »

Vizualizări: 119 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 24.02.2015 | Comentarii (0)

Pentru a aprecia ceea ce avem trebuie sa trecem si prin momente dificile, prin greutati. Tot ceea ce se petrece cu noi in acele momente nu numai ca ne intareste dar ne ofera prilejul de a descoperi adevarata fericire, pe care nu o vazusem pana atunci in lucrurile marunte din jurul nostru. Uneori, ca sa vezi mai bine tot ce ti-a fost dat sa ai, sa simti iubirea, fericirea, implinirea, trebuie sa orbecai prin intuneric , sa te poticnesti, sa te chinui si sa suferi. Drumul spre fericire nu este usor dar nici imposibil. Cand vei depasi obstacolele vietii vei descoperi o alta persoana, mai puternica, ... Detalii... »

Vizualizări: 94 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 16.02.2015 | Comentarii (0)

In moduri diferite, în mărimi diferite. Pentru că mereu iubim pe cel care a reuşit să ne facă să zâmbim atâta timp cât a fost lângă noi, nu putem fi nepăsători.Iubim din ce in ce mai mult, până într-o zi când simţim nevoia să avem acea persoană non-stop lângă noi, când zâmbim doar auzindu-i vocea, doar că de data asta simţi că toată dragostea din-nainte e schimbată, inima îti bate mai tare, gândeşti diferit, acum orgoliul nu mai e aşa important, ai face orice ca să fie totul bine, acum simţi că nu-ţi mai aparţii în totalitate, inima nu mai e la tine, mintea la fel, sentimentele sunt plecate pe alt drum, lăsându-ne să fim fericiţi alături de cel pe care-l iubim. Acum toată dragostea noastră a ajuns la punctul final, a ajuns în locul potrivit, la persoana potrivită, acum am ajuns în momentul când doar privind-o pe acea persoană simţi că toate bucăţelele sufletului împrăştiate prin c... Detalii... »

Vizualizări: 120 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 14.02.2015 | Comentarii (0)

Îndrăgostește-te de cel care te face să râzi cu lacrimi, cel care în momentele grele te face să uiți de probleme, de cel care te plimbă prin parcuri, de un om cu care poți visa dar care te aduce cu picioarele pe pământ. Îndrăgostește-te de sufletul lui pentru că înfățișarea nu aduce bucurie ci bunătatea și frumusețea sufletului. Îndrăgostește-te de cel care te face să crezi în basme, de cel care te tratează ca o prințesă, de cel care nu îți spune povești, te ajută să le trăiești și orice s-ar întâmpla, te va susține în ceea ce îți dorești. Îndrăgostește-te de cel mai bun prieten, de cel care îți știe secretele și nu se oprește în fața unei coperți, merge mai departe și încearcă să înțeleagă motivul ascuns în spatele lacrimilor tale. Îndrăgostește-te de un domn, care știe să te respecte acasă și în public dar apoi când sunteți singuri te încălzește cu dragoste și tandrețe.Îndrăgostește-te... Detalii... »

Vizualizări: 136 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 10.02.2015 | Comentarii (2)

Oameni care vor rămâne alături de tine şi oameni care vor pleca. Oameni care te vor iubi şi oameni care doar vor spune că te iubesc.
Oameni care îţi vor dori binele mereu şi oameni care îţi vor dori binele doar când se află în faţa ta.
Ei bine, printre toţi acei oameni vor fi şi unii cărora tu va trebui să le spui la revedere. Sunt aceia care te dezamăgesc. Aceia care în loc să se bucure pentru tine, te invidiază, aceia care îţi greşesc de multe ori, iar apoi revin cu un iartă-mă rostit pe jumătate şi au pretenţia ca tu să-i primeşti din nou lângă tine şi să te prefaci că nimic nu s-a întâmplat. Aceia care spun altora despre tine tot felul de lucruri şi după vin şi-ţi zâmbesc în faţă fără nicio jenă. Aceia care doar se folosesc de tine pentru a ieşi şi ei în evidenţă. Că din păcate ei nu au cum să se facă observaţi... 
Sunt a... Detalii... »

Vizualizări: 128 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 10.02.2015 | Comentarii (0)

Sunt momente în care nu văd o soluție la problemele mele, pe care de obicei le facă să pară mai mari decât sunt în realitate. Fiecare femeie știe că există momente în care ar putea scoate din sărite o armată de bărbați, realizează că de multe ori este greu de mulțumit și că deseori se încăpățânează doar de dragul de a avea dreptate. Recunosc, femeile sunt ființe greu de iubit, mai ales pentru un bărbat care n-are timp pentru dulcegării și alintări, un individ întotdeauna nemulțumit și neatent, ocupat cu propriul ego, care abia reușește să-și îngrijească propria viață.

Când iubesc, femeile sunt cicălitoare în sensul frumos al cuvântului. Probabil vorbim prea mult, pentru... Detalii... »

Vizualizări: 110 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 28.01.2015 | Comentarii (0)

Atunci când începi să placi o femeie, îi citești buzele și ii privesti ochii...când începi să iubești o femeie, îi asculți inima vorbind...o vezi, o înțelegi,..să cauți femeia potrivita iti trebuie rabdare si perseverenta, trebuie sa fie zâmbăreața cu ochi dulci care într-o clipă să-ți dea viața peste cap e o destinație spre adevăr…și fericire...nu toți bărbații reușim într-o viață de om să găsim acel chip drag pentru care am lăsa tot...sau invers, ar face tot...iar dacă o gă... Detalii... »

Vizualizări: 116 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 28.01.2015 | Comentarii (0)

Nu este uşor să-i faci pe ceilalţi să te înţeleagă. Să nu te judece şi să nu-ţi pună etichete din prima. Poate că nici n-ar trebui să ne mai străduim să le arătăm cum suntem. Poate că tot ce contează este să fim noi mândri de felul în care ne purtăm. Nu oamenii. Că nu vom trăi cu ei toată viaţa. Oamenii vor apărea şi vor dispărea. Noi vom rămâne. Noi cu noi. Singuri. Iar cine va fi să fie parte din viaţa noastră, va rămâne. Şi ne vor cunoaşte. Pentru că-i vom lăsa. Ne vor face să-i lăsăm. Şi-şi vor da seama de ceea ce se află în interior. Şi ne vor accepta aşa cum suntem. Cu temeri. Cu neîncreder... Detalii... »

Vizualizări: 113 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 27.01.2015 | Comentarii (0)

Sunt foarte puţini oamenii care pot să spună că mă cunosc. Şi ţin să accentuez pe foarte. Sunt foarte puţini cei cărora le-am mărturisit ceva mai mult... cei în faţa cărora mi-am spus motivul pentru care am fost tristă atunci când s-a întâmplat. Nu pot să mă deschid în faţa oricui. Nu pot, poate că uneori vreau, dar ceva din mine nu mă lasă. Dar dacă vine vorba să ascult eu pe altul, imediat o fac.
Mi-am dat seama în timp că eu mai mult am ascultat decât am spus. Nu reu... Detalii... »

Vizualizări: 127 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 27.01.2015 | Comentarii (0)

Cu toţii ştim însă că de la cuvinte la fapte şi adevăruri este cale lungă. Să spunem cuvinte este foarte uşor, chiar dacă sunt sau nu adevărate.
Şi cred că sunteţi conştienţi că o vorbă spusă nelalocul ei poate aduce o furtună teribilă în sufletul celui care o aude la fel cum poate să aducă şi mult soare.

Am impresia că am devenit dependenţi de cuvinte... Simţim nevoia să ni se spună cuvinte frumoase, să fim încurajaţi şi să aflăm cum suntem văzuţi în ochii celorlalţi. Ne hrănim cu cuvinte. Numai că... nu de puţine ori nu ştim şi adevărul din sp... Detalii... »

Vizualizări: 130 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 27.01.2015 | Comentarii (0)

Oamenii speciali apar atunci când ai nevoie de ei. Niciodată întâmplător. Atunci când nu ai avut cea mai bună zi, la sfârşitul ei, sufletul ţi se luminează într-un zâmbet larg. Pentru că, undeva, la un capăt de fir, este un omuleţ care reuşeşte el ştie cum, să-ţi ia toate neliniştile cu mâna. Îţi picură în suflet mai mult optimism decât credeai, te înţelege şi-ţi spune exact cuvintele de care aveai nevoie, chiar dacă nu ai apucat să-i mărturiseşti nimic. Nu ştii cum de se întâmplă asta, dar nici nu-ţi pasă. Te bucuri. Pur şi simplu te bucuri.

... Detalii... »

Vizualizări: 115 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 27.01.2015 | Comentarii (0)

Poate fi frumoasă și cu suflet gol. Poate fi simplă și cu un trecut în urmă. Alintată sau rece. Serioasă sau pusă pe glume. Poate fi rebelă cu toți și cuminte lângă cineva. Poate fi sinceră sau falsă. Sau cu amintiri. Gândurile unei femei ascund multe. Inima unei femei păstrează și mai mult. Ceea ce ajunge o femeie în devenire este suma deciziilor, momentelor și emoțiilor trăite singură…sau lângă cineva. Da, bărbatul unei femei poate fi creatorul și îngerul ei bun în fiecare zi. Un bărbat poate fi începutul unei noi femei.
Am cunoscut femei care au suferit și nu au lăsat. Apoi a... Detalii... »

Vizualizări: 200 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 26.01.2015 | Comentarii (0)

Și la sfârșit tot ce rămâne e lacrima ei, care o asigură că tot ce s-a întâmplat a fost adevărat. Toate momentele frumoase sau urâte, toate gesturile mici sau mari. Rămâne o durere înspăimântătoare, care cu timpul poate că trece, dar pe moment te sfâșie. Dar rămâne iubirea vie în ea, care nu va dispărea niciodată. Niciun gest, niciun zâmbet, nicio atingere nu o va mai putea face să se simtă așa cum a făcut-o el. Iubirea lor rămâne ca o flacără pe care nu o poți stinge așa de ușor. Și ea ar da orice să-l aibă înapoi… Dar cine o poate asigura că totul va fi ca la început? Cine îi va putea șterge lacrimile din inimă? Nimeni, dar absolut nimeni. De obicei, lucrurile mari când se sfârșesc, aduc multă durere și nu le poți niciodată reface sau resimț... Detalii... »

Vizualizări: 96 | Adăugat de: LoreAndree@ | Data: 23.01.2015 | Comentarii (0)

1 2 3 »