[Puterea sufletului ]
Acasă » 2015 » Ianuarie » 8 » Back To...Story Of Life..
10:53 AM
Back To...Story Of Life..

Am trăit și zile mai bune dar și mai dificile. 
Nu am tot ceea ce îmi doresc dar am tot ceea ce am nevoie. Mă trezesc câteodată cuprins de îndoieli și întrebări, dar știu să văd și partea bună din toate astea, faptul că mă trezesc, că mi s-a mai dat o zi, o șansă. 
Viața mea nu este perfectă dar mă simt binecuvântat cu ceea ce am , cu ceea mi s-a dat și sunt recunoscător pentru toate oportunitățile primite. Desigur că îmi doresc mai mult, bineînțeles că nu mă pot mulțumit cu ceea ce am , dar nu îmi caut scuze. Încerc să fiu o persoană mai bună , poate că nu reușesc întotdeauna, dar cel puțin știu că mă străduiesc în fiecare clipă. 

Știu că am multe defecte, însă mai știu și că cei care mă iubesc o fac necondiționat, iar defectele și lipsurile nu îi îndepărtează, din contră ne apropie și mai mult.
Îmi place ceea ce văd când privesc în oglindă. Nu un chip drăguț și doi ochi mari, ci și un suflet frumos. Vreau să cred că sunt o persoană frumoasă pe dinăuntru. Vreau să cred că sentimente precum generozitate,modestia, compasiunea, simplitatea , nu sunt străine de mine.
Vreau să cred că mă îndrept într-o direcție bună, și că vântul bate propice. Încerc să adorm cu mintea împăcată și lipsită de gânduri negativiste, uneori reușesc, alteori nu, însă întotdeauna las regretele zilei de ieri. 


Încă învăț ce este corect, ce este adevărat, ce este bine și uneori mă mai poticnesc în drumul meu, însă nu rămân niciodată repetenta la lecțiile vieții. Încerc să țin pasul cu tot ceea ce mă învață clipă de clipă, știu că este greu, dar în fond este alegerea mea. Am învățat că în final viața este un cumul de alegeri, suma tuturor deciziilor tale și că cel mai bine este să înveți din greșeli și să nu le mai repeți. Ce bine ar fi dacă toți am învăța ceva din toate acestea. Poate am ști cum să înfruntăm diversele situații, cum să le facem față, cum să privim cu detașare și curaj spre ceea ce ne așteaptă.......

Vizualizări: 113 | Adăugat de: LoreAndree@ | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar