[Puterea sufletului ]
Acasă » 2014 » Octombrie » 25 » Dacă un om vrea să plece, lasă-l să plece!!!
1:46 PM
Dacă un om vrea să plece, lasă-l să plece!!!

           Nu trebuie să ţii pe nimeni lângă tine cu forta, pentru mine cel puţin nu există nimic mai înjositor decât să cerşeşti iubire. Iubirea nu se cere, iubirea pur şi simplu ţi se oferă. A încerca să ţii lângă tine pe cineva care nu vrea să fie acolo e ca şi cum ai îmbrăţişa un cactus: cu cât îl strângi mai tare în braţe, cu atât te doare mai rău, cu atât îţi faci răni mai adânci şi mai crunte. Şi mulţi strigă în gura mare cât de mult iubesc, dar, mă întreb eu, este asta iubire? Atunci când iubeşti îi doreşti celuilalt tot binele din lume, îi oferi libertate, şi chiar dacă e dureros, accepţi ideea că e posibil ca tu să nu îi fii de ajuns, aşa că îi dai voie să fie fericit alături de altcineva. Nu trebuie să faci tu nimic în afară de a te respecta pe tine însuţi.

Dacă vrei să plângi, plângi, dacă vrei să te dai cu capul de pereţi, fă şi asta, dar fă-o în intimitatea casei tale, dă-ţi voie să suferi şi să îmbrăţişezi pământul pentru o zi, două, trei, dar apoi ridică-te şi mergi mai departe. Nu-l asalta cu telefoane, nu i te agăţa de picioare, nu implora în genunchi să te primească înapoi pe cineva care nu te mai vrea, nu te plimba cu rimelul scurs pe stradă. Dacă mai există vreo şansă cât de mică să vă împăcaţi, primul pas trebuie să-l facă cel care a plecat. Dar, din păcate, văd oameni care renunţă la orice urmă de demnitate din “iubire”, când de fapt sunt doar dependenţi de cel de lângă ei. Vor să ştie că e cineva acolo căruia îi pasă, le este frică de singurătate, iar dacă se întâmplă că acel cineva să plece, simt că universul li se destrama. Pentru mine asta nu e iubire. Nu, nu înseamnă că iubeşti dacă spui “Am nevoie de tine”; în iubire nu ai nevoie să ţi se dea, în iubire oferi.

Vizualizări: 266 | Adăugat de: LoreAndree@ | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar