[Puterea sufletului ]
Acasă » 2015 » Martie » 9 » Femeia e de principiu că în dragoste nu trebuie să ceară. În lipsa unei cereri, bărbatul presupune că dă suficient.
11:40 AM
Femeia e de principiu că în dragoste nu trebuie să ceară. În lipsa unei cereri, bărbatul presupune că dă suficient.

Ea stă în aşteptare. El nu intuieşte ce nori negrii se adună şi ce tsunami e pe cale să izbucnească.
În mod eronat femeia pretinde ca el să-şi dea seama. De unde? Ceea ce nu conştientizăm noi, femeile, este că avem resorturi diferite “din fabricaţie”. Bărbaţii sunt motivaţi şi mobilizaţi atunci când se simt necesari. Femeile, când se simt apreciate.

A presupune că celălalt gândeşte şi simte ca tine este o asumpţie greşită din start. A pretinde asta, este o absurditate.
Iubirea se oferă gratuit şi necondiţionat. Dar maniera în care aceasta se exprimă, poate primi îndrumare. Citate gen “Persoana care nu cere nimic, merită totul” induc în eroare. A cere nu este echivalent cu a pretinde.
Pentru bărbat a nu fi necesar constituie o moarte lentă. Ori lipsa unei cereri este interpretată de acesta ca o lipsă de nevoie. Nu oferă, pentru că nu ştie ce sau cum. Sau de ce. Sau când. Şi dacă ştie, crede că nu e nevoie.
Pentru femeie a nu fi admirată constituie supliciul suprem. Lipsa unui compliment este interpretată ca o lipsă de admiraţie şi de atenţie.
***
Se plimbă amândoi de mână şi se uită la vitrine. Ea se opreşte şi fixează lung o geantă expusă, într-un aranjament în formă de inimă. Şi aşteaptă. Se opreşte şi el, scanează vitrina preţ de 10 secunde, apoi se uită distrat şi răbdător în altă parte. Ea se lipeşte de geam ca un copil. “Ar trebui sa ştie. Dacă mă iubeşte cu adevărat, ştie ce simt acum. Dar nu îi pasă. Mă ignoră”. Aşteaptă. Vrea să audă cuvinte spuse , într-un anumit fel. Fix acele cuvinte. Îşi creează aşteptări. El îşi aprinde o ţigară si se uită la ceas. Dă semne de nerăbdare. “Hai să mergem. E inchis”.
Pornesc mai departe umăr lângă umăr. Ea îi dă drumul la mână. “Ce ai?” întreabă el nedumerit. “Nu am nimic” răspunde ea îmbufnată. “Şi totuşi ai ceva. Eşti supărată” insistă el. “Nu e nimic”, oftează ea. Şi după câteva secunde completează tăios: “Nu mai contează”. “Ba sigur că contează. Îmi pasă de tine” argumentează el. “Da… se vede! Nu am nimic, stai liniştit”. El speră că s-a închis subiectul.
Tu nu mă mai iubeşti!” izbucneşte ea dintr-o dată. El rămâne perplex. Nu înţelege că de fapt ea vrea să spună “în clipa asta am senzaţia că nu mă preţuieşti. Mi-ar fi plăcut să mă iei în braţe în faţa vitrinei şi să mă săruţi pasional. Să îmi spui că inima ta e mare şi roşie ca acel decor şi că bate numai pentru mine. Mă tem că te-am îndepărtat. Ştiu că faci atâtea pentru noi dar acum sunt puţin nesigură. Vrei, te rog, să mă asiguri de dragostea ta şi să-mi spulberi temerile rostind cele 2 cuvinte magice?”.
El răspunde silabisind la acuzaţia ei “Cum să nu? Dacă nu te-aş fi iubit nu eram acum aici, cu tine”.
Ea începe să plangă. El e de-a dreptul interzis. Nu întelege ce a făcut greşit.Pentru că NU a făcut nimic greşit. Sunt doar în registre diferite. Ea nu ştie să ceară. El nu ştie să decodifice mesajele ei şi să ofere. Ea are nevoie de asigurări. El nu intuieşte asta. Ea nu-şi asumă răspunderea nefericirii ei de moment. El se simte acuzat pe nedrept. Ea are o nevoie dar nu o verbalizează. El aşteaptă să i se formuleze o cerere, să o evalueze în raport cu nevoile lui şi să aibă libertatea de a refuza.
Au limbaje diferite. Si au nevoie de dicţionare diferite. Unul roz şi unul albastru.
…Şi totuşi, a doua zi îi cumpără geanta!

Vizualizări: 207 | Adăugat de: LoreAndree@ | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar